Bucataria noastra este deschisa intre 07:00 si 16:00
Cozonac de casa

Cozonac de casa

Cozonacul fermecat - "reteta de la bunica"

Cozonacul de casa

este un preparat care mi-a bucurat foarte mult copilaria, fiind pregatit in familia mea in special de Craciun. Reteta pe care o folosim pe Mancare Buna Ro este  din caietul de retete al bunicii mele si sunt sigura ca s-ar bucura enorm sa vada ca a devenit atat de populara. Imi amintesc cum o urmaream pe bunica atunci cand framanata aluatul pentru cozonaci, in mijlocul bucatariei, intr-o copaie din lemn. Mi se parea tare amuzant faptul ca "se lupta" cu el si nu intelegeam cum din ceva atat de simplu poate iesi ceva atat de delicios.

Pentru prepararea unui cozonac pufos si delicios de casa exista cateva mici secrete pe care bunica le-a notat cu grija:

  1.  temperatura in incaparea unde se framanta si dospeste aluatul trebuie sa fie  constanta 
  2.  toate produsele pentru framantat trebuie tinute la temperatura camerei minim o ora 
  3.  aluatul trebuie framantat foarte bine macar 30 de minute - in felul acesta se obtin acele fasii pufoase caracteristice cozonacului
  4.  pentru o culoare frumoasa si un cozonac cat mai pufos utilizati oua de tara
  5.  dupa coacere cozonaci se lasa la racit in tava si nu se taie calzi
  6.  pentru o crusta cat mai frumoasa cozonacii se ung cu galbenus de ou amestecat cu putina sare
  7.  aluatul de cozonaci trebuie dospit de 2 ori - o data dupa framantare, o data in tavi

Inca un mic secret pe care nu l-a notat dar de care eu tin intotdeauna cont este faptul ca bunica mea niciodata nu gatea suparata. I-a fost tare drag sa ne rasfete cu mancare delicioasa si in momentul in care intra in bucatarie lasa toate grijile la usa. Nu degeaba se spune ca ingredientul secret pentru preparate delicioase este un strop de dragoste.

Acestea fiind spuse, sa trecem la cozonacit :)

Ingrediente pentru aluat:

- 1 kg faina 000

- 500 ml lapte cald

- 150 g unt moale

- 5 galbenusuri

- 40 gr drojdie proaspata sau 20 gr drojdie uscata

- 200 gr zahar

- 3 lingurite de sare

- coaja rasa de lamaie si portocala

- esenta de vanilie

 Ingrediente pentru umplutura:

- 200 gr rahat

- 200 gr de nuca macinata

- 3 linguri de zahar

- 3 linguri de cacao

- 100 gr de stafide

Preparare:

Faina se cerne si se pune intr-un bol incapator. Pregatim maiaua - drojdia se combina cu 100 ml lapte, 2 linguri de faina si o lingurita de zahar si o lasam aproximativ 15 minute la crescut. Pana creste maiaua putem sa ne ocupam de galbenusuri - acestea trebuiesc frecate cu cele 3 lingurite de sare si lasate 10 minute sa se inchida la culoare. Intre timp amestecam zaharul cu restul de lapte cald pana se topeste. 

Adaugam peste faina maiaua, galbenusurile, laptele cald si untul moale, esenta de vanilie si coaja rasa de portocala si lamaie apoi framantam energic pana obtinem un aluat care sa fie nici foarte moale nici prea consistent. Daca este nevoie mai puteti adauga putina faina sau lapte atfel incat sa ajungeti la consistenta dorita.

Lasam aluatul la dospit pentru aproximativ 30 de minute intr-un bol acoperit si ne apucam sa pregatim umplutura. Amestecam nuca macinata cu zaharul, laptele si cacaua pana obtinem o compozitie omogena si consinstenta. Taiem rahatul in cubulete.

Dupa ce aluatul a crescut aproape de a-si dubla volumul, il mutam pe o suprafata unsa cu ulei si il impartim in 2 parti egale pentru 2 cozonaci.

Noi pregatim cozonaci impletita dar preferati ii puteti face normal. Pentru cei normali se intinde aluatul cu un sucitor fara sa apasati foarta tare sub forma unui dreptunghi apoi se intinde umplutura de cacao, nuca si stafide apoi se presara rahatul cubulete, se ruleaza strans cozonacul si se pune intr-o tava unsa. 

Pentru cozonacii impletiti - se imparte aluatul in 2 parti care se intind sub forma unui dreptunghi. se intinde umplutura de cacao, se presara rahat si se ruleaza aluatul strans. Cozonacul se impleteste incrucisand lejer rulourile de aluat. 

Cozonaci se mai lasa inca 20 minute la crescut in tava apoi  se ung cu galbenus amestecat cu o lingurita de sare  si se coc la 160 grade pentru 45 min. Daca utilizati un cuptor clasic - fara functie de setare a temperaturii ii puteti scoate atunci cand s-au rumenit frumos la suprafata. Dupa scoaterea din cuptor, cat sunt fierbinti se ung cu apa si se presara zahar pudra sau normal dupa preferinte - aceasta avand rolul de a impiedica intarirea crustei.

Trebuie sa recunosc ca la noi acasa pofticiosi mei mananca primul cozonac fierbinte, imediat scos din cuptor dar ideal este sa ii lasati sa se raceasca cat mai bine. 

Pofta buna ! 

Leave a Reply